Ianis Hagi (25 de ani) a jucat în ambele meciuri ale României din Liga Națiunilor, 3-0 cu Kosovo și 3-1 cu Lituania. Pe site-ul oficial al lui Rangers a apărut un rezumat al prestațiilor internaționalului „tricolor”.
În meciul din Kosovo, Ianis a fost introdus pe teren de către Mircea Lucescu (79 de ani) în minutul 83. Acasă cu Lituania, Ianis a intrat în minutul 70 și a reușit să obțină un penalty pe final de meci, transformat de către Răzvan Marin în minutul 87. Scorul era atunci 1-1.
Ianis Hagi, lăudat pe site-ul oficial al lui Rangers după victoriile României din Liga Națiunilor: „Contribuție decisivă”
„Ianis Hagi a jucat în ambele meciuri ale României, care a colectat toate punctele disponibile în Nations League. Jucătorul de 25 de ani a fost rezervă și a intrat de fiecare dată în repriza secundă, având o contribuție decisivă la victoria echipei sale contra Lituaniei.
La egalitate și aproape de fluierul final, mijlocașul a fost doborât în suprafața de pedeapsă, iar Răzvan Marin a reluat de la punctul de var și a adus un triumf dramatic pentru România”, au notat scoțienii pe site-ul oficial al clubului.