Meciul dintre Reboceros de la Piedad și Petroleros Salamanca din liga a 3-a din Mexic a fost suspendat în minutul 73, când oaspeții conduceau cu 2-0. Situația s-a deteriorat rapid după ce portarul echipei Salamanca l-a lovit cu cotul pe un adversar.
În minutul 73, portarul echipei Petroleros Salamanca, Axel Quiroz, l-a lovit cu cotul pe John Cordoba. Arbitrul l-a eliminat pe portar. După ce a primit cartonașul roșu, Quiroz și-a pierdut controlul și a început să lovească în stânga și în dreapta, conform foxsports.com.mx. La un moment dat, până la cinci jucători de la La Piedad l-au înconjurat pe portarul advers, Ivan Zarate de la Reboceros de la Piedad lovindu-l în figură. A intervenit și colegii portarului pentru a calma situația.
Quiroz, care a declanșat incidentul, a fost scos de pe teren și dus în ambulanță pentru a primi îngrijiri medicale din cauza unei fracturi nazale.
După incident, camerele de televiziune au surprins momentul în care portarul a fost examinat, având tricoul plin de sânge.
Crainicul arenei a cerut propriilor jucători să se calmeze și l-a numit pe Quiroz “o rușine de jucător”, adăugând “Ce echipă jalnică, vă rog să ne calmăm pe teren și în tribune. Ce rușine de jucător! Ce rușine, ce rușine de echipă! Securitatea, vă rog, hai să calmăm tribunele! Nu invadați terenul! E o rușine ce se întâmplă! Aici jucăm fotbal, hai să ne calmăm, nu uitați că meciul e televizat”.
După 40 de minute în care jocul a fost întrerupt din cauza violențelor și în care fanii au aruncat cu obiecte din tribune, brigada de arbitri a decis să suspende partida, stabilind că nu există garanții pentru reluarea jocului.
Cazul a fost analizat de Comisia de Disciplină, care a decis să amendeze cele două cluburi și să sancționeze jucătorii implicați cu suspendări între 4 și 8 meciuri.
Iată detaliile sancțiunilor:
Reboceros de la Piedad:
– Iván Rafael Zárate Moreno: suspendare pentru 5 meciuri.
– Diego Francisco Guareño Hernández: suspendare pentru 4 meciuri.
– César Alfredo Novoa Islas: suspendare pentru 4 meciuri.
Clubul Petroleros de Salamanca:
– Axel Gael Quiroz Abonce: suspendare pentru 8 meciuri.
– Efrén Josué Mendoza Cendejas: suspendare pentru 4 meciuri.
– José Andrés Garza Calleja: suspendare pentru 4 meciuri.
Comisia de Disciplină a avertizat ambele cluburi cu privire la comportamentul viitor al jucătorilor lor. A atras atenția că în cazul repetării unor astfel de acțiuni vor fi aplicate sancțiuni mai severe.
Reboceros de La Piedad și Petroleros de Salamanca fac parte din Grupa 2 a Seriei A. Prima echipă se află pe locul 23, cu 37 de puncte, în timp ce a doua ocupă locul 10, cu 46 de puncte.