Din 2001, de la argentinianul Hector Cuper, niciun antrenor străin nu și-a început mandatul la Inter în Serie A cu o victorie. Totuși, puțini se așteptau ca startul nerazzurrilor sub Cristi Chivu să coincidă cu un triumf atât de clar, 5-0 cu Torino.
Chiar dacă este abia la al 14-lea meci ca antrenor în Serie A – primele 13 le-a avut la Parma – românul de 44 de ani a reușit o performanță care, indiferent de evoluția mandatului său, va rămâne în istoria clubului. Niciun alt tehnician din cele 117 de ani de existență ai grupării nu a debutat cu un succes atât de concludent: o victorie la cinci goluri diferență.
„Emoțiile sunt normale. Așa simțeam și ca jucător. Să revin pe un stadion ca acesta, ca antrenor, într-o echipă unde am scris pagini importante de istorie… dar nu mă uit spre trecut, mă concentrez pe prezent, pentru că am o responsabilitate mare”, a spus Cristi Chivu.
GSP.ro a analizat CV-ul tuturor celor 75 de antrenori care au condus Inter și a confirmat că acest start îi aduce românului un record. Până acum, doar Helenio Herrera, Antonio Conte și Simone Inzaghi bifaseră începuturi de mandat cu victorii la patru goluri diferență.
Alți tehnicieni importanți precum Marcello Lippi, Luciano Spalletti, Claudio Ranieri și Hector Cuper au debutat cu victorii, dar la o diferență mai mică de scor. În schimb, antrenori celebri ca Jose Mourinho, Roberto Mancini sau Rafa Benitez nu au reușit să câștige la startul aventurii lor în Serie A la Inter.
Giovanni Trapattoni, recordmanul titlurilor în Italia, Giuseppe Meazza și Mircea Lucescu au început, de asemenea, cu eșecuri. Lucescu, singurul antrenor român precedent al lui Inter, a pierdut la Parma (0-1) și și-a încheiat mandatul după doar 17 meciuri.
„Am văzut lucruri bune și sunt fericit că nu am primit niciun gol, deși au existat unele critici pe această temă. Jucătorii au fost motivați și energici. Calmați-vă, repet, este doar primul pas. Mai este mult de lucru!”, a mai afirmat Chivu.