„Am câștigat în Instanță numele de Reghecampf. Lumea nu înțelege. L-am câștigat, că a zâmbit și judecătorul. Cine a inventat numele ăsta? Cine a pus numele ăsta pe hartă? Că de la șapte clase cu care ai venit la mine și fără nimic, fără un bănuț în buzunar, ți-am construit cariera și drumul. Eu ți-am creat viața asta.
În octombrie sper să se termine tot. Repet, am câștigat în Instanță numele de Reghecampf. Nu-mi place. Niciodată nu m-a strigat așa nimeni pe pământ. Îmi era groază să încep să schimb iar toate actele. În România le schimbi ușor, în America e moarte, dar am vorbit cu avocații mei.
Pentru faptul că l-am câștigat, când se dă decizia finală, mă duc și fac cerere pentru numele de Prodan și să și-l ia că nimeni nu o să mai audă de el în veci”, a explicat Anamaria Prodan în podcastul „Gând la gând cu Teo.
Anamaria Prodan a pierdut procesul de defăimare intentat de Laurențiu Reghecampf
Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul de defăimare pe care i l-a intentat fostei soții, care acum este obligată să plătească daune morale în valoare de 5.000 de lei, plus cheltuielile de judecată.
„Este o decizie firească, de bun simț, a judecătorilor. Cel mai probabil, pârâta va depune apel, dar nu găsesc de ce și-ar mai dori să continue acest permanent circ mediatic la care s-a pretat. Eu aș vrea ca totul să se încheie, pentru că fiecare are viața lui. Ce a fost între noi este de domeniul trecutului și, acum, trebuie să ne vedem, separat, de viitorul nostru.
Nu îmi face plăcere să mai vorbesc despre acest subiect atât de mediatizat. Doamna pârâtă ar trebui să se focuseze pe relația ei, să-și găsească fericirea în iubire, nu în ură. Poate că această decizie a instanței o va face să conștientizeze că e momentul să aibă apariții publice legate pe ceea ce construiește ea, nu cu privire la viața altora”, a dezvăluit Laurenţiu Reghecampf pentru cancan.ro.