– V-ați născut în comuna buzoiană Beceni.
– Izvorul Dulce este primul sat cu care începe comuna venind dinspre Buzău. Satul în care m-am născut eu se numea Valea Părului. Acolo am casa părintească.
– O mai aveți?
– Casa părintească nu se vinde. Mai am rude acolo, părinții au decedat. Am fost patru copii și am plecat de acolo, dar din când în când mai trecem, pentru că în momentul în care revii în locul unde te-ai născut te încarci de energie pozitivă. Am fost copii crescuți la țară, iar satul, locul în care te-ai născut, creează emoție în momentul în care-l revezi și are efecte benefice.
– Ați fost patru frați, dar…
– Au fost și doi care au murit imediat după naștere. Pe vremea aia era foarte greu să naști. La mine i-a venit mamei sorocul la secerat! Au tăiat cordonul ombilical cu secera! Așa erau vremurile… Dar am fost patru frați și toți am plecat din localitate.
– Fiecare în altă parte?
– Doi au fost în Ploiești, unul în Plopeni. Unul dintre ei, Tiberiu, a fost fotbalist în Divizia B, căpitan la Metalul Plopeni. Eu n-am avut talent prea mare la fotbal.
– Și v-ați făcut arbitru.
– Am avut noroc de un profesor de sport, Constantin Căpățână, arbitru internațional de handbal. Echivalentul domnului Rainea în fotbal. El la 14 ani a inventat noțiunea de arbitru-elev, ne-a făcut ecusoane din plastic și arbitram în curtea școlii la orele de sport. Alt frate de-ai mei, Nicolae, a fost și el arbitru, dar nu el m-a atras. S-a lăsat până să ajungă în Divizia C.
– Și-atunci de unde ați luat microbul?
– Cochetam cu fotbalul la Gloria Buzău, iar după ce-am terminat Liceul Economic am plecat la Politehnică în București, la Electrotehnică. Aici m-am întâlnit cu câțiva foști fotbaliști care mi-au zis că se face Școala de Arbitri. Am făcut-o în 1976 și am ajuns până la nivel internațional. În 2000 am terminat activitatea.
