Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație la FCSB, a vorbit despre eșecul cu Lyon, scor 0-4, din returul optimilor Europa League. Campioana României a pierdut cu 1-7 la general și a părăsit competiția.
Mihai Stoica a transmis un mesaj clar la finalul meciului de la Lyon. Rezultatul a fost asumat, iar cei de la FCSB au considerat că nu mai există șanse de a recupera deficitul de 1-3 din tur.
Mihai Stoica: „A fost o aventură europeană de excepție”
„E un deja vu, am mai avut un meci de genul acesta, tot înaintea unui meci cu Rapid, la Glasgow. Din nefericire, am pierdut și acum. A fost o aventură europeană de excepție, 20 de jocuri împotriva unor echipe care ne erau superioare. Am reușit să învingem adversari pe care nimeni nu se aștepta să-i învingem.
Dubla cu Lyon a început la meciul cu PAOK, când i-am pierdut pe Bîrligea și Tănase. E foarte complicat să joci împotriva lui Lyon fără atacant. Cu toate acestea, acasă am fost aproape să scoatem un rezultat de excepție. Consider că victoria francezilor de la București e puțin nedreaptă.
Au fost 20 de meciuri, închidem cu 0-4, dar rămân punctele și coeficientul, care a crescut. Și satisfacția zecilor de mii de suporteri care au asistat la niște meciuri pe care și le vor aminti mereu.
Sunt multe meciuri memorabile, dar îmi vine în minte meciul pe care l-am câștigat cu PAOK la București. Acel 2-0 a fost de excepție, am întâlnit un adversar care, teoretic, era mai puternic. Nu i-am dat nicio șansă. E un punct de plecare în campania de anul viitor. Dar pentru asta trebuie să câștigăm campionatul.
Mizez mult pe reintrarea lui Bîrligea, încă doi jucători care ne-au lipsit enorm. Mulți au omis că nu i-am avut pe Lixandru și Octavian Popescu. Îi așteptăm alături de noi”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.





