Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a ieșit în stradă, la fel ca și anul trecut, pentru ca „să sfințească străzile de pe Calea Victoriei”, ca răspuns la marşul Bucharest Pride, organizat sâmbătă în Capitală de comunitatea LGBT.
Becali a convocat o „armată” de preoți la palatul său din Aleea Alexandru, fiind însoțit și de cel puțin 200 de susținători, cu care s-a deplasat pe Calea Victoriei, ținând în brațe o cruce imensă și stropind străzile cu apă sfințită. La microfonul România TV, singurul post prezent la reședința latifundiarului, Becali s-a dezlănțuit.
Gigi Becali s-a dat în spectacol la TV: „Merg să sfințesc Calea Victoriei după marșul LGBT”
„Am notificat Primăria și punct. Doar trebuie notificată Primăria, nu trebuie aprobare pentru un marș religios. Fac curățenie la mizeria pe care au făcut-o ei. Voi nu știți, dar dracii lasă duhuri rele. Trebuie să curățăm locul cu agheasmă, altfel se întâmplă accidente pe Calea Victoriei. Cei care au fost acolo nici nu sunt homosexuali, sunt plătiți!
Ce să spun eu de George Soros? El e miliardar, eu sunt mic, dar îmi apăr nevoile și neamul. Dacă ar fi după mine, homosexualii să aibă toate drepturile. Să facă parteneriat civil, dar nu căsătorie. N-au voie să intre în Biserică! Niciodată în viața lor! Dracii sunt draci, Hristos e Hristos. Dacă ei fac ce fac, înseamnă că sunt draci.
(…) Ce fac ei e patimă grea. Îl ia dracu’ de urechi pe bărbat și-i zice: «Du-te la bărbat!»”a spus Becali, la România TV.
„Repet, nu facem manifestație! Mergem doar să curățăm și să cităm din Apostolul Pavel.
Noi nu facem marș împotriva lor, ci facem marș de curățare și chiar și de iertare pentru ei. Ei fac sodomii, iar noi spunem și rugăciuni pentru sodomie. Noi facem doar sfințenie și curățenie.” a conchis fostul europarlamentar Gigi Becali.