României îi revin 7,6 milioane de euro de la UEFA pentru perioada 2023-2025, sub formă de plăți de solidaritate destinate tuturor cluburilor care nu se califică în grupele cupelor europene. FCSB nu se mai încadrează în schemă în ultimul sezon, datorită traseului său în Europa League, beneficiind de bonusuri separate. În ciuda criteriilor UEFA, FRF a legat distribuirea fondurilor de respectarea regulilor „5+6” și „6+5”, precum și de clasarea în top 20 a Academiilor naționale. Rezultatul este că cel puțin 11 cluburi din Liga 1 vor rămâne acest sezon fără nicio sumă, iar ediția viitoare ar putea include chiar amenzi ce vor fi suportate din bugetul FRF!
În ultimii ani, UEFA a distribuit fonduri de solidaritate tot mai consistente, prin intermediul federațiilor naționale, către toate cluburile de pe continent care NU reușesc să se impună în GRUPELE cupelor europene (Champions League, Europa League, Conference League).
Aceste fonduri au rolul de a reduce disparitățile financiare dintre formațiile care beneficiază de sumele generoase din fazele superioare UCL, EL și CL și celelalte cluburi din campionatele interne, astfel încât să se evite dezechilibre majore în bugetele echipelor.
Cluburile trebuie să utilizeze sumele primite pentru a-și consolida structurile și a-și îmbunătăți standardele sportive și organizatorice, contribuind astfel la întărirea sănătății generale a sistemului, conform circularelor UEFA emise pe această temă.
În ciclul 2021-2024, UEFA a permis ca distribuirea fondurilor să fie influențată și de „calitatea Academiilor”. Această abordare a fost adoptată și de FRF, prin referință la clasamentul național al Academiilor din România.
Asociațiile naționale sunt responsabile să stabilească criteriile de distribuire (conforme cu orientările din circulara UEFA) și să le comunice ulterior instituției europene.
Pentru perioada 2024-2027, însă, se va aplica un alt mecanism, unde vor conta exclusiv criteriile detaliate în manualul de licențiere UEFA privind dezvoltarea sectoarelor juvenile (organizare, infrastructură, număr de echipe, personal tehnic/medical/administrativ, bugete, anti-doping, integritate, educație, evaluare a jucătorilor, pregătirea antrenorilor etc). Niciun alt criteriu nu va fi luat în considerare!
Totuși, FRF a impus regulile „5+6” și, ulterior, „6+5” (impunând ca, pe teren, să fie prezenți permanent cel puțin 5 jucători formați la nivel național, respectiv 6 din campionatul următor), măsură care a generat confuzie și nemulțumire în Liga 1 privind dreptul tuturor cluburilor de a beneficia de fondurile UEFA.
În 2024-2025, doar cinci formații au îndeplinit până acum obligația „5+6” (FCSB, U Cluj, Hermannstadt, Petrolul, Farul), iar FCSB nu mai este eligibilă deoarece a participat în grupele Europa League!
Pentru a se asigura că plățile de solidaritate vor contribui la consolidarea fotbalului profesionist în Europa, cluburile vor trebui să îndeplinească standarde minime de calitate, conform sistemului introdus pentru noul ciclu. Dezvoltarea tineretului rămâne criteriul decisiv în evaluarea eligibilității pentru aceste plăți. Începând cu sezonul 2024/25, cluburile vor trebui să demonstreze conformitatea cu criteriile prevăzute în Regulamentul UEFA privind licențierea cluburilor și sustenabilitatea financiară.
Pentru ediția 2025-2026, situația se complică și mai mult: formațiile din Liga 1 care nu se vor încadra în Top 20 Academii (criteriu menținut de FRF, în ciuda stipulărilor UEFA) și nici nu vor respecta regula „6+5” vor fi penalizate sever – vor fi obligate să plătească către FRF o sumă egală cu cea pe care ar fi primit-o dacă s-ar fi conformat regulii „minimum 6 jucători naționali” pe parcursul întregului sezon, fără nicio excepție! Astfel, practic, banii vor fi extrași din fondurile interne!





