Spre deosebire de deplasarea de acum o săptămână la Miercurea Ciuc, sâmbătă, echipa noastră a fost învinsă pe teren propriu, și nu oricum, ci cu un scor de neprezentare, în cadrul etapei a doua.
Meciul a avut loc împotriva celor de la CSM Slatina, adversară care, în sezonul trecut, pleca „descălțată“ de pe Borzoghean: 4-0. Pe atunci, echipa pietreană arăta diferit, cu alți jucători, un alt antrenor și alte planuri din partea conducerii.
Antrenament cu public pentru oaspeți
Despre meciul desfășurat sâmbătă pe „Municipalul“ pietrean nu sunt prea multe de spus. Pe fondul letargiei și lipsei de reacție a jucătorilor Ceahlăului, oaspeții și-au atins obiectivul, transformând partida într-un „antrenament cu public“. Slătinenii au deschis scorul în minutul 8, în urma unui autogol al fundașului Eugenio Bracelli. Fără presiunea unui adversar, masivul stopper polonez a lovit defectuos balonul și, de la numai 7 metri, l-a învins pe înaltul portar Brănescu.
„Demisia!“ și „Plecați acasă, cu toții!“
Dezamăgiți de atitudinea „favoriților“, spectatorii și-au îndreptat criticile către banca tehnică, unde antrenorii păreau hipnotizați și lipsiți de reacție. În teren, lipsa de inspirație, a unor trasee de joc și chiar de motivație continua să fie evidentă, iar spectatorii au penalizat această atitudine scandând „Demisia!“ și „Plecați acasă, cu toții!“.
În minutul 21, celălalt fundaș al pietrenilor a greșit. Ca pe maidan, francezul Andrew Marie-Sainte l-a faultat în careu pe Kayondo, iar arbitrul Robert Avram a dictat penalty. Adversarii, prin „dubla“ lui Cătălin Doman (21 pen. și 42-șut direct la vinclul din dreapta porții gazdelor), au închis definitiv meciul.
Daniel Oprescu, antrenorul Slatinei:„Rezultat normal, ştiam că vom câştiga la Piatra-Neamţ!“
„Este un rezultat normal, ştiam că vom câştiga la Piatra-Neamţ! Nu puteam să-i prindem într-un moment mai bun pe cei de la Ceahlăul.
Cunoşteam faptul că formaţia locală este cu totul alta faţă de ediţia trecută, mizam pe lipsa de coeziune şi a relaţiilor de joc în lotul pietrenilor, aşa că ne-am desfăşurat în voie“, a declarat Daniel Oprescu, antrenorul slătinenilor.
Marco Veronese: „Îmi cer scuze faţă de suporteri pentru prestaţia noastră!“
Antrenorul Marco Veronese şi-a asumat eşecul la prima reprezentaţie a Ceahlăului de pe terenul propriu. El şi-a cerut scuze faţă de public, solicitând pe mai departe încredere că poate redresa situaţia.
„Vreau să-mi cer scuze faţă de suporteri pentru prestaţia noastră din acest meci! Este sută la sută vina mea, îmi asum acest eşec întrucât eu sunt cel care a ales echipa. Nu promit miracole peste noapte, nu putem schimba ceva în câteva antrenamente. Totuşi, noi am cauzat cinci din cele şase goluri primite în cele două meciuri. Jucătorii au intrat cu teamă în teren, ne-am dat şi un autogol, trebuie să lucrăm şi la factorul mental. De trei săptămâni mă gândesc la soluţii pentru a îmbunătăţi ceva în jocul echipei. Voi încerca ceva diferit“, a declarat antrenorul italian al Ceahlăului.
Anton Măzărianu: „Apărarea noastră este praf!“
Imediat după joc, patronul echipei a convocat o şedinţă fulger în biroul de la club. Întâlnirea a fost cu antrenorii şi preşedintele Marcel Puşcaş. La finele acestei şedinţe fulger, finanţatorul a confirmat faptul că s-au decis mai multe sancţiuni pentru echipă, acolo unde se impun.
„Jocul a fost slab, iar apărarea noastră este praf! Dacă anul trecut n-am avut atacanţi, în sezonul de faţă nu avem fundaşi. În apărare, nu avem materialul potrivit, iar asta nu ţine de antrenor. Toate golurile primite au fost cauza unor greşeli individuale. Dacă nu ai cu cine juca, ce vină să aibă antrenorul. Toată linia fundaşilor este slabă, dar nu se pune problema demiterii lui Marco Veronese. Trebuie să ne mişcăm extrem de repede. Cu siguranţă vom găsi soluţiile de a scoate echipa la liman“.
Finanţatorul Măzărianu anticipează că echipa Ceahlăului va reuşi să obţină şi primele puncte în acest campionat.
„O să vedem, dar probabil că acest fapt se va întâmpla cel mai probabil după pauza competiţională din luna septembrie“.